Întrunirea de totalizare a participanţilor la concursul naţional de eseuri şi desene cu genericul „Acționează asupra CO2” şi premierea câştigătorilor.

La 17 septembrie 2017, AFPMDD în parteneriat cu Oficiul Schimbarea Climei al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Teritoriului şi Mediului, a desfăşurat întrunirea de totalizare cu participanţii la Concursul Naţional de eseuri şi desene cu genericul „Acţionează asupra CO2”, în cadrul Proiectului GEF/UNEP „Republica Moldova: Pregătirea Comunicării Naționale Patru și a Primului Raport Bienal Revăzut în cadrul Convenției Cadru a Organizației Națiunilor Unite Pentru Schimbarea Climei.

 Concursul a avut obiectivul încurajării implicării cetățenilor, în special a tinerilor şi a femeilor, în problemele legate de schimbările climatice. De asemenea, a urmărit crearea consensului în aspectul înțelegerii acestui fenomen și a măsurilor care pot contribui la atenuarea schimbărilor climatice de la nivel individual și până la cel global; înlăturarea barierelor în acţiunile tinerilor, precum şi încurajarea lor pentru o schimbare reală şi durabilă a comportamentului, fapt ce va contribui la reducerea emisiilor de CO2 şi la îndeplinirea obiectivelor Republicii Moldova în cadrul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbarea climei.

La concurs au participat în jurul a 100 de persoane interesate de acest subiect, indiferent de vârstă, sex, rasă, religie din toată Republica Moldova. În deosebi a fost încurajată participarea femeilor și a tinerilor.

La categoria ESEURI:

Premiul I

Gorobeţ Elena, studentă la Universitatea de Stat din Bălți (Click pentru a descărca eseul)

 

 

Premiul II

Ernu Alexandra, studentă (Click pentru a descărca eseul)

 

Premiul III

Dănilă Carolina, profesoară de pian, Ungheni (Click pentru a descărca eseul)

 

La categoria DESENE

Premiul I

Aramă Maria,  LT Sf. Cuvioasa Elisaveta din Edineţ

 

 

Premiul II

Vâşcu Victoria,elevă şi membru al Centrului ecologic din Colicăuţi, rl Briceni

 

Premiul III

Pârţac Elena, studentă

Cele mai bune lucrări din ambele categorii vor fi publicate în Revista „Natura”.

 

4251 Vizualizări

Galerie foto