Vizită de studiu în Estonia

În perioada 8 – 12 octombrie 2013 echipa AFPMDD a efectuat o vizită de studiu partenerilor din  Estonia – ONG Peipsi CTC, în cadrul proiectului “Promovarea educației ecologice prin implicarea tinerilor în monitorizarea biodiversității Rezervației Plaiul Fagului”.

Partenerii noştri estonieni au sediul în Tartu, un orăşel frumos şi foarte viu colorat în această perioadă a anului,fiind la două ore distanţă de capitala Tallin.

Pe parcursul celor patru zile am avut deosebita plăcere să descoperim oameni noi, împrejurări frumoase şi lucruri importante pentru colaborarea noastră.

Am  vizitat mai multe centre pentru educaţia ecologică din Tartu şi alte localităţi apropiate. E greu să explici ce presupune un „centru pentru educaţia ecologică” când la noi nu există acest concept, spre exemplu cel din Tartu este amenajat într-un parc şi la el au acces atât copii cât şi părinţii lor. Chiar de la prima vedere centru impresionează prin amplasare şi amenajarea exteriorului. Sunt  utilizate doar materiale naturale atât în interior cât şi în exterior. Afară fiecare arbore sau arbust are o plăcuţă elegantă şi atractivă pe care scrie denumirea plantei. Copii au locuri pentru joacă foarte inteligent construite încât să poată învăţa din orice, cel mai banal loc pentru nisip are patru tipuri de nisip de culori diferite şi aceasta pentru ca copii să ştie câte tipuri de nisip se găseşte la ei în ţară şi unde anume. Intrând în centru activităţile chiar sunt multe, începând cu o bucătărie în care elevii pot învăţa să prepare mâncare ecologică, săli de jocuri, săli de studiu, bibliotecă, sală în care elevii fac diferite sarcini în grupuri şi chiar o sală în care găseşti mai multe animăluţe de companie şi asta pentru ca elevul să vină, să-l vadă şi să-şi poată da seama dacă chiar poate avea grijă acasă de o asemenea vietate.

Toate centrele pe care le-am vizitat organizează activităţi pentru elevi fie în aer liber, fie în sălile special amenajate. Profesorul care doreşte să vină cu clasa lui pentru o zi într-un asemenea centru este liber să facă acest lucru şi chiar e încurajat de autorităţi. Activităţile sunt foarte diverse, elevii pot merge în aer liber şi măsura calitatea apei cu dispozitive speciale pe care le oferă centru ecologic, pot merge şi aduna deşeuri pentru compost sau chiar vedea sistemul digestiv al unui peşte prin disecarea acestuia, acestea şi multe alte activităţi fac ca elevii să vină cu drag, să înveţe şi devină cetăţeni responsabili pentru ce e în jurul lor. E de menţionat faptul că Estonia a investit considerabil în conceptul de „Educaţie ecologică”.

Învăţământul neformal e  mult mai apreciat de elevi şi profesori. Lecţiile practice în aer liber sunt adevărate lecţii de viaţă care nu trebuie scrise în caiete, ele rămân undeva în conştiinţa fiecărui copil.

Vizita noastră s-a încheiat cu vizita Ambasadei Republicii Moldova în Estonia unde am fost găzduiţi de Excelența sa Victor Guzun, domnul ambasador. Lui îi datorăm prima noastră colaborare cu Estonia şi ne dorim să nu fie ultima.




2937 Vizualizări

Galerie foto