Proiectul “Monitorizarea stării ecologice, a monumentelor naturii şi a ariilor protejate din arealul Orheiul Vechi, identificarea zonelor şi obiectivelor care sunt afectate de impactul antropic”, finanţat de Fondul Ecologic Naţional

REZULTATE-INTERVIURI

Cu populaţia din localităţile Arealului Orheiul Vechi

Localitatea Butuceni

În cadrul interviului din satul Butuceni au participat 15 persoane (şapte bărbaţi şi opt femei) cu vârste cuprinse între 25 şi 52 de ani. Ocupaţia de bază a respondenţilor era agricultura.

La prima întrebare „Care credeţi că sunt principalele probleme ecologice ale satului în care locuiţi?”, intervievaţii au menţionat următoare aspecte: apa potabilă „murdară”, gunoiştile neautorizate şi distrugerea stâncilor. Potrivit respondenţilor aceste probleme le afectează sănătatea (probleme respiratorii) şi viaţa de zi cu zi (nu mai pot creşte animale şi păsări).

Participanţii la interviu, locuitori ai satului Butuceni, nu cunosc aproape nimic despre monumentele arealului Orheiul Vechi. Ei afirmă că în arealul Orheiul Vechi există „o mănăstire, un muzeu, câteva peşteri, stâncile”, acestea sunt „cele mai frumoase”, dar sunt „permanent distruse”, „nimeni nu le îngrijeşte”. Nu există paznici care să aibă grijă de aceste monumente şi nici primăria satului Butuceni nu face nimic pentru a împiedica degradarea acestora. Intervievaţii au recunoscut că nu se implică în protejarea monumentelor, pentru că aceste monumente „aparţin statului şi nu au lucrători care să le îngrijească”. Unii respondenţi consideră că primăria şi şcoala mai fac eforturi sporadice – prin sădirea pomilor, strângerea gunoiului etc. – de a îmbunătăţi starea acestei zone. Ceilalţi intervievaţi, dimpotrivă, cred că „primăria nu face nimic. Până nu s-au pornit oamenii de la Orhei şi ecologiştii din Chişinău, nimeni nu făcea nimic.”

La întrebarea „Ce rol are Orheiul Vechi pentru bunăstarea localităţii dvs.?”, intervievaţii au vorbit despre beneficiile turismului asupra creşterii veniturilor locuitorilor satului. Ei au menţionat faptul că în Butuceni există câteva gospodării care practică turismul rural. Unul dintre respondenţi a precizat că în localitate „a fost creată asociaţia „Andromeda”, care permite copiilor talentaţi din sat să realizeze picturi în piatră (sub îndrumarea pictorului A. Mudrea). Prin vânzarea acestora, se intenţionează procurarea unui calculator şi susţinerea celor mai nevoiaşi bătrâni din sat.

Respondenţii au salutat iniţiativa UNESCO de a lua sub protecţie arealul Orheiul Vechi. Ei speră că orice iniţiativă externă „va aduce bani în sat”, se vor face mai mute investiţii care vor îmbunătăţi nu doar starea monumentelor din zonă, ci şi nivelul de trai al locuitorilor satului Butuceni.

Potrivit opiniilor butucenenilor, în localitatea lor nu există monumente naturale sau arhitecturale de vizitat, poate doar muzeul şi „câteva stânci”, care „nici ele nu aparţin satului”. Doar unul dintre respondenţi a recunoscut că familia sa a profitat şi continuă să profite de resursele naturale oferite de această zonă. Acesta s-a referit în special la extragerea şi vânzarea pietrei. Ceilalţi intervievaţi au negat vehement faptul că au folosit sau intenţionează să folosească resursele naturale ale arealului Orheiul Vechi. În medie 8-10 familii din satul Butuceni se ocupă cu extragerea pietrei din stânci, au recunoscut doi respondenţi. Activitatea aceasta este practicată mai ales seara şi noaptea, atunci când organele de drept şi primăria nu patrulează zona. Unica soluţie pentru stoparea distrugerii stâncilor ar fi, spun intervievaţii, crearea unor locuri de muncă în sat pentru toţi cetăţenii.

Intervievaţii consideră că principalul mijloc de venit în localitatea lor este agricultura. „Foarte multă lume stă acum fără lucru. Unii băieţi lucrează la construcţii la cei bogaţi, dar femeile nu au cu ce se ocupa. La muzeu lucrează doar câteva din femei, dar restul ce să facă? Ar fi bine să se creeze mai multe locuri de muncă”. Majoritatea respondenţilor ar vrea să dezvolte o gospodărie agro-turistică, dar nici unul dintre ei nu-şi permite din punct de vedere material acest lucru. Intervievaţii au recunoscut că aşteaptă investiţii externe (din partea statului, firmelor etc.). Starea de spirit a respondenţilor, ca de altfel şi a majorităţii locuitorilor satului întâlniţi de intervievatori, era pesimistă. După cum a menţionat unul dintre aceştia „ei se mândresc cu Orheiul Vechi, dar noi în realitate trăim într-o sărăcie foarte mare”.

Localitatea Furceni

În cadrul interviului din satul Furceni au participat 16 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 66 de ani. Toţi intervievaţii erau căsătoriţi; doar zece dintre ei aveau copii. Ocupaţia de baza a acestora era agricultura domestică.

Potrivit intervievaţilor, principala problemă ecologică a satului, în care locuiesc, este: lipsa unei gunoişti neautorizate. O consecinţă a acestei probleme este atitudinea delăsătoare a oamenilor din sat care îşi permit „să arunce animale moarte pe malul râului Răut”, fapt ce a dus la sporirea rozătoarelor din zonă, care „mănâncă păsările din gospodăriile oamenilor”.

Nici unul dintre respondenţi nu a putut oferi un răspuns pertinent la întrebarea „Ce ştiţi despre monumentele naturale din arealul Orheiul Vechi”. „Nu ştiu nimic”, „n-am fost acolo”, au fost răspunsurile acestora. Respectiv, nici unul dintre ei nu a putut oferi detalii despre problemele ecologice ale acestei zone. Unul dintre furceneni a spus că în fiecare primăvară sădeşte copaci, împreună cu elevii de la şcoala din sat, în zonele cu probleme ecologice (surpări de teren). Primăria şi alte instituţii publice din localitate nu fac nimic pentru îmbunătăţirea stării acestui areal. Potrivit respondenţilor satul Furceni nu profită (din motive financiare) de avantajele pe care le poate oferi această zonă. Iniţiativa UNESCO, conform opiniei lor, ar fi cea mai bună soluţie pentru schimbarea stării de fapt.

Unicul monument arhitectural din satul Furceni, care poate fi vizitat de turişti este „monumentul ridicat în cinstea eroilor”, care datează din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Celelalte monumente naturale, consimţite în literatura de specialitate, nu au fost nici măcar amintite de intervievaţi.

Nici unul dintre respondenţi nu a vrut să răspundă la întrebarea „În ce măsură dvs. personal sau familia dvs. utilizaţi resursele naturale ale acestui monument?”. Totuşi, unul dintre aceştia a recunoscut că înainte de a apărea directiva primăriei cu privire la interzicerea extragerii pietrei din stânci, câştiga destul de bine de pe urma acestui tip de afacere. „Acum lucrurile s-au mai schimbat”. Respectiv, nu se cunoaşte (sau preferă să nu se ştie exact) câte familii din sat se ocupă cu astfel de activităţi. Unica soluţie pentru stoparea distrugerii stâncilor, potrivit respondenţilor din satul Furceni, ar fi crearea unor noi locuri de muncă sau continuarea exodului oamenilor din sat peste hotare în căutarea altor surse de supravieţuire. Doi dintre intervievaţi consideră atractivă ideea creării unor gospodării agro-turistice, dar nu posedă suficiente cunoştinţe în domeniu şi nu au nici bani pentru realizarea în practică a acesteia.

Intervievaţii consideră că „primăria ar trebui să fie mai severă cu cei care fură piatră”, „să pună amenzi foarte mari” ca să descurajeze interesul oamenilor pentru astfel de activităţi, iar oamenii „să aibă simţ de răspundere şi de iubire pentru acest plai”.

Localitatea Jeloboc

În cadrul interviurilor din satul Jeloboc au participat zece intervievaţi, cu vârste cuprinse între 30 de ani şi 65 de ani. Toţi intervievaţii erau căsătoriţi, aveau copii, iar ocupaţia lor de bază era agricultura.

La prima întrebare a interviului „Care credeţi că sunt principalele probleme ecologice ale satului în care locuiţi?”, respondenţii au vorbit, pe de o parte, despre gunoiştile neautorizate din sat şi despre problemele ecologice legate de surparea terenurilor în zonă, din cauza tăierii ilegale a copacilor, iar pe de altă parte, despre evacuarea deşeurilor, de către fabrica de conserve, în albia râului Răut, fapt ce provoacă o adevărată catastrofă ecologică în zonă. Această ultimă problemă menţionată – evacuarea deşeurilor –, se răsfrânge negativ asupra stării generale de sănătate a populaţiei din satul Jeloboc. Şi anume, „apa nu este bună de băut, nu sunt făcute teste de apă, se pompează apa din Răut, din ce în ce mai multă apă este murdară, peştele nu se poate pescui” şi nici „animalele nu pot bea apă din Răut” au menţionat intervievaţii.

Respondenţii, ca de altfel şi alţi intervievaţi din satele vecine, participanţi la interviu, nu ne-au putut oferi prea multe informaţii despre monumentele naturale din arealul Orheiul Vechi. S-a menţionat de mai multe ori „mănăstirea rupestră”, dar au recunoscut că nu au fost interesaţi s-o viziteze. În plus faţă de aceasta, s-a atenţionat asupra faptului că arealul Orheiul Vechi este o zonă „destul de murdară”, „oamenii nu păstrează curăţenia” şi nici „primăria nu face control”. În ceea ce priveşte protejarea individuală a zonei, respondenţii au recunoscut că au fost odată să ajute la curăţenia de primăvară, dar mai mult în acest proces sunt implicaţi elevii de la şcoala din satul Jeloboc, „dar noi maturii nu, că zic iaca s-a găsit unul mai deştept şi vrea să facă curăţenie în sat”, a conchis o intervievată. Potrivit respondenţilor, „am sădit copaci, dar merg oamenii cu vitele şi caprele şi nu se păstrează mare lucru din munca noastră. Acum nu se face nimic. S-au mai sădit lângă izvor nişte copaci şi atât.”  Nici autorităţile publice locale nu sunt foarte implicate în amenajarea şi menţinerea curată a arealului Orheiul Vechi. Potrivit intervievaţilor, acestea nu fac „nimic” ori fac „puţin: odată au curăţat gunoiştile, la cimitir se face curăţenie şi drumurile de fac odată în an.” Iniţiativa UNESCO li-a părut o idee bună la zece dintre respondenţi. Aceştia ne-au spus că sunt de acord, „trebuie şi noi singuri să protejăm natura, să amenajăm, etc.”

La întrebarea „Care sunt principalele monumente naturale şi arhitecturale din arealul satului dvs.?”, s-a menţionat la unison „izvorul Jeloboc”. Respondenţii au negat faptul că utilizează în vreun fel resursele acestui monument al naturii sau a altora, cum ar fi de exemplu extracţia pietrei din stânci. „Nu se dă voie” şi „folosesc doar atâta cît trebuie pentru a construi un gard”, au spus intervievaţii. Nici unul dintre aceştia nu vede o alternativă la intenţiile ilegale ale oamenilor de a se ocupa de extracţia pietrei. „În sat la noi este pârloagă, altceva nimic. Eu personal lucrez cu ziua. Azi la unul mâine la altul şi tot aşa”. Nici deschiderea unei gospodării agro-turistice nu ar fi o soluţie potrivită, pentru că, cred intervievaţii „nu cred că cineva poate face aşa ceva” şi „nici nu aveam resursele necesare.” Intervievaţii au menţionat faptul că autorităţile publice locale ar trebui „să ajute lumea, să le dea de lucru, să le dea loc de casă, să facă adunări, să întrebe ce-i doare” şi „să atragă fonduri pentru dezvoltarea zonei”.